Petrecut de ganduri vechi,

omorat in ganduri noi,

In sevrajul unei clipe

Ce ne ingroapa pe amandoi...

Calc sublim prin umbra noptii,

Intr-o zi intunecata,

Mi-am pierdut norocu-n gara,

Care nici n-a fost creata.

Se-ntarata multe fobii,

Partial integrate si mai mult sistematizate,

Cu logistica pierduta,

In cuvinte depravate.

Ma-ntelegea oarecum cand spuneam ceva de bine,

Pasi ingusti in minte-a larga si pierduta in reviste.

Am din sfera unui trunchi mancat, rogozit intr-o cenusa,

una-i doamna, alta-i proasta, un bilet pentru hospiciu.

Si-i mai trista realitatea in pasi subreziti si copti cu viermi,

Pentru-o pensie de urmas, un avort, ce sa intelegi?!...

Acum, stiu de va fi bine?! Vezi, dar agintul face totul chiar in mintea unui geniu,

Un prunc starpit si un tata ce putea fi Eminescu.

Si atunci, ce ramane de-nteles?!

Poezii eterne de iubire, dar fals crez....

Si, daca cel mai mare maestru si-a negat creatia,

Cine sunt eu, poetul, un umil sa faca altceva?!

Observand nonsensul vietii dam cu totii sensul la ceva,

Traim toti intr-o mizerie, insa haina e curata....

Zambim si purtam o aparenta,

Creem, cream sex, dezmat si apoi obedienta.