Cand trece entropia si-mi fura din memorie,

Raman cu ganduri si dorinte, imi esti cicatrizata in minte...

Nu inteleg si intelesul nu-i un plan, nu-i cauza, nu-i nici efect,

am fost tot timpul impotriva instinctului sa te iubesc...

Si, poate singuratatea imi face functiile sa nu-si mai vada rolul,

Traiam orbeste, visam ce imi doresc sa vad, nu prea m-am inteles eu cu amorul.

Batut de mic, ma bat cu soarta acum ca-s mare,

Dar lupta asta se tine cat pot sta in picioare.

N-am priceput eu rolul timpului pierdut,

Nu am facut ce-am vrut, am facut chiar mai putin decat as fi putut.

Soarele isi pierde caloriile in scutul meu opac,

Aici, e frig, in sufletul meu destramat.

Si am visat odata povesti de intins cu banul stema,

Eu nu mai am enigme, caci mi-am pierdut esenta.

Iar, timpul parca trece in favoarea mea,

Urasc sa fiu indragostit, urasc sa simt ceva.

Urasc ca te iubresc si asta nu e consolare!

Urasc ca as incerca sa fac orice daca as putea spre fericirea ta,

Si asta nu e consolare, e obedienta personala,

Urasc ca esti perfecta si eu un imperfect ciobit la intamplare.

Fug de femei de-un timp, caci toate parca au chipul tau,

Inconjurat de prosti, de ipocriti cu masa critica ajunsa-n apogeu.

Dau ochi in ochi cu ei si mi se plang ca le e greu,

Cand dau pe paine doar trei lei si pe tigare un leu...

Am cam pierdut din rostul captivului castigat,

Am ramas fara fundatie si grinda-mi cade in cap...

O poezie fara renumeratie, cazuta spre maculatura,

Ca restul de mancare ramas printre dantura.

Nu vezi, ca patru clase inseamna integrare sociala,

De ai sau vrei mai mult, in randul lumii pari o boala?...

Se vor lauda ca te cunosc cand vei ajunge minte emerita,

Ca si cum ar fi participat si ei la geniul din oglinda.

Dar, las sa treaca timpul, ma uratesc si stau in coltul meu la fel de singur,

C-am intalnit perfectiunea intr-o femeie si n-am putut sa fac nimic desigur.