Ma acuza singuratatea c-as fi vrut cand eram putin stupid sa-mi intri in viata...

Mi-a spus> ti-am spus eu tie, orice faci ramai cu mine,

Orice ai crede ca ar putea sa-ti faca drumul usor, eu raman cu tine.

Te va ocoli, te va indeparta, eu sunt singura companie cinstita a ta.

Mor in mine sentimente ce transcend spre-un iad nebun,

Atatea cuvinte dulci ce n-ai stat ca sa le-auzi.

Stransa-n lantul societatii, cand vei inota intr-o mare de fericire?

Cand, omori tot ce-ai putea sa simti, pentru triste soapte de iubire?!...

Dar, lasa, asculta-ti propriul instinct ce-ti mentine faima cu medalie...

Insa corpul tau cerseste epinefrina si tu-i dai restransa portia de dopamina.

Sunt satul de-atatea ganduri ce-mi respira in rutina,

Asta este conjunctura, sper sa nu iti porti de vina.

Dar, stii cat de simplu vezi in ochii unui om bucuria si-mplinirea?

Poti sa minti pe lumea toata, dar expresia ta iti neaga fericirea si iubirea...

Si in valul asta de obisnuinta rutinala, refuzi, tu, orice schimbare,

Fiindca din comoditate nu prea intri-n in conflict, dar cand vreodata,

Spus, dovedit practic, cu comoditatea ai ramane fericit?!

Si nu vreau sa inteleg nimic, am atata gol in suflet,

Nici nu stiu daca in fapt, mai am suflet sau sunt drac.

Si, normal, las asa, in umbra vietii, ochii tai ce-au smuls priviri din ecoul tineretii,

Tu, sper sa ai de toate, ca-ti doresc atata bine... nu ma cauta, ca sunt pierdut de mult prin multime.

Dar, din acelasi prospect imi citesc dreptul la viata,

La capitolul iubire am tot timpul o restanta...

Si, iti voi ocoli privirea, de geniu superb, dar rau,

Fiindc-ai fi nepasatoarea, chiar oricat mi-ar fi de greu.

Ne separa multa opinie societara si gandire recuzata,

N-am apel si nici contestatie in anulare sa te fac a mea vreodata...

Dar, sa stii, ca daca iti trece prin minte un exercitiu de imaginatie,

Viata toata langa mine, poate ti-ar fi adus multumire si un aer de iubire.