Creste tensiunea intre barele de fier,

Se aduna linstea iar din liniste eu cuget...

Cooptat de al tau zambet am uitat sa mai zambesc,

Din acelasi material imi torn sufletul prin horn.

Si intunericul e atat de luminos, ziua-mi pare intunecata,

Eu, roiesc in jurul casei dupa-n colt de semicerc,

Aurora boreala vreau cu rom ca s-o amestec,

Am tot timpul meu din lume ca sa uit sa te iubesc...

Seara-mi piere somnul intre alte buze moi,

Sunt atat de multe mandre, insa niciodata noi...

Sunt atat de multe fantezii ce mor din nepasare,

Sunt atatea ganduri vii ca atunci cand fugi de moarte.

Eu, am ajuns ca urasc tot ce insami imi doresc,

Imi las teama sa-mi invinga si credinta inger galactic,

Te cunosc perfecta si de-aceea imi pare rau

Ca defectul meu te-ar cam scoate din decor...

Tu, sa ma urasti daca ti-ar placea, dar traieste poezia,

Sa simti doua clipe tot ce simt si apoi sa cautam vina...

Nu am goluri, decat locuri indesate de rebut,

Ca ti-as vorbi-n fapte insa eu raman prea mut.

Un oras mic si trei doamne se stiu bine intre ele,

Au si ganduri vinovate, cateodata si intentii rele...

Dar, desi eu mint atatea cucoane cu par brunet,

Faptul ca ti-am spus ce simt, e o forma de respect.

M-as face tarana imprastiata si dispersata pe un an lumina,

Doar sa stiu ca fericirea iti bate-n zi de in zi prag, femeie divina...

Si de-ai fi tu fericit precum meriti, ma inchin in calea sortii,

Tu, geniu suprem, adorata de toti zeii,,,