Noaptea vine si imi fura orice gand mai minunat,

Dintr-o clipa arcuita peste cer intr-o secunda...

Si nonsensul acesta ce il vad altii pregnant 

E obtuz spre mintea ingusta ca invinsul ce triumfa.

Si eu mor de viu ce sunt in colimatoriu indirect,

Cu exceptia mea pe fond ce nu-i motivata in drept...

Imi permit sa inchid ochii si s-ascund sentimentele de ceilalti

Care asteapta orice clipa sa descalte-n ger tot ce-am incaltat.

Si ma iert, caci constiinta imi cere odihma eterna,

Apasat peste alta umbra ce-mi marcheaza atitudinea frivola.

Le-as lasa pe toate in felul lor si de toate vreau sa fug,

Linistit in miez de ploaie netemeinic ma ascund.

Si in fapt vreau si iubirea sa fuga definitiv de orgoliul meu strident,

Sa raman ferit de umbra ce ma-ngroapa evident...

Mort pe piatra rece ce ma tine conservat,

Uite atunci, sa uit de tine si de ce nu s-a-ntamplat.

Ma pregatesc cu o procedura de urgenta, pe sonor Sinatra,

Mai tarziu un Jean Moscopol, mai devreme Bach.

Am atatea lacune, mai putine decat restul si mai multe decat trebuie,

Imbracat in haine scumpe, dar cu sufletu-n mizerie.