Cufundat de gânduri negre fug de lipsa de pustiu,
Aruncat in gheare rupte, retezat, ambiguu...
Merg pe drumul tineretii, pana la intersectia batranetii,
Muritor dupa iubire, tac, abrupt, nu spun la nimeni.

Esti prea frumoasa si cu asta nu insist,

Ametit de clasicul rachiu de casa si de un ton sincer...

Vezi, eu scriu de tine, insa tie nu iti spun nimic,
Ma intrebi, ce am, de nu mi-e bine, insa nu pot sa-ti explic...

Cum sa pot eu vreodata sa ii spun prea sincer alteia ca o iubesc,
Când, de-as pune o dorinta, tu esti tot ce imi doresc?!
Ce efect si ce seductie mi-ai amorsat in materia cenusie
De imi pari rupta din stele, pofta inimii mele?

Tu nu stii, ca al tau zambet prea ma face sa tresar?
Nu observi ca-mi pierd si ratiunea si te vad ca pe-un altar?!
Tu nu simti, ortografia geme dupa tine, rasarit?!
Tu nu vezi ca te iubesc si nu pot sa-ti zic nimic?!

Ai cu tine un nume vesel si la propriu, stii ce vreau ca sa exprim?!
Am in brate alte doamne si-s din ce in ce mai trist...
Si ma trag de haine, imi lasa urme pe corp,
Dar pacat ca-n toata lumea, doar pe tine te ador...

Ce e cu tine? De ce nu-mi pari fericita?!
Maritata cu un domn, dar nu pari c-ai fi iubita...
Când in tine eu vad totul, nu-mi explic cum e posibil,
Sa vad urme de tristete in ochii aceia incredibili...

Si, de-ai inteles ca poezia asta are tenta de iubire,
Nu te supara pe mine, ca-s indragostit de tine...
Nu te supara pe mine, cu intunericul sau cu lumina,
Ca-mi ramane intiparit in minte sanul tau si alunita...

Nu voi indrazni vreodata sa insist in viata ta,...
Bine, nu se stie, dar n-as putea refuza...
De mi-ai cere, as veni spre tine, chiar luptandu-ma cu moarte,
Pentru parul tau blond, ochii negrii si-un sarut in miez de noapte...

Daca aceasta poezie te va face sa iti doresti,
Clipe dulce de-euforie, toata viata langa mine s-o petreci,
Insa tu alegi contrariul, chiar alegi sa nu traiesti...
Vei ramane doar cu el, vei uita ca sa iubesti...