Adio,

Jocul vietii mele, simplul ars poetic,

Ma cam zdruncina in vraja, ca religia pe eretic.

Gnosticul iubirii tale este pus in cutii secrete,

Pentr-un inger faci cam multe pagube.

Si ce-ai vrea? Inima mea pusa pe jaratec!

Asta e in drept iluzia, ca defapt e iad chipul tau angelic.

Iar defapt tu esti e un anticrist,

Care vede-n mine un Iisus, ma iubesti, dar n-ai vrea sa faci vreun compromis.

Eu normal ca firesc sunt un suferind natang,

Trist trecand prin viata, iar cand mor o fac razand.

Hai sa rascolim din nou orice urma de balans,

Inima mea pe jaratec tot mai arde si miroase a ars.

Iar eu chiar te iubesc, ca si cum ai fi singura din univers,

Ma doresc o duzina de femei,  eu le refuz cu-n gest, langa-o flacara refugiez.

Chiar obsersv ca iubirea e un debit, nu se merita,

Atatea sentimente letargice pentru putinele momente magice.

Si-am sa spun de-acum nu iubirii tale,

Caci probabil este etic ca sa mor de suparare.

Stiu, ti-am spus .. n-am sa renunt niciodata la ideea mea cea simpla,

Am vazut si ratiunea ta, care iese din orbita.

Aceasta e poezia cu mesajul de adio...

Ma iubesti si te iubesc, dar vreau sa spun adio...

Ai sa suferi, stiu deja ca ai inceput cu acest regretabil sentiment,

Nu ma meriti cum te merit iar asta devine evident.

Adio,  caci sunt daramat de cutremurul strategiei tale,

Ma iubesti si te iubesc... dar pacat ca-ti stai in cale.

Iar din nou acest ars poetic, pare cam empiric exprimat,

Am glumit si cu iubirea, sunt un om emancipat.

E ca un basm, un pastel ratat, o idee conspirativa,

Afirmatia mea, cum ca altul e de vina...

Deja m-am consolat, ca am gasit un cuvant recalculat.

Eu te vad ca un blestem... deci probabil-s blestemat.