Oare cat de multe se poate.
Intr-o casa peste-o veche mlastina saracacioasa,
Sta orasul nostru suspendat, deasupra la casa voastra…
Tremura caramida, tencuiala cadea jos,
Nu tineam cont de acestea, tineam cont de ce-i frumos.
Timpul asta sterge ganduri si ne face sa uitam,
Insa un pahar iubirii pan. La urma inchinam…
Caci pe langa ecuatii si idei contradictorii,
Stam noi si iubirea noastra cum sta soarele cu norii.
Ne-om saruta, de atatea ori si atatea,
Incat noi pe scaunul directorial ne semnam singuri povestea.
Tu, domnule sau cum vrei tu sa iti spui pe dinainte,
Vei trai si tu ca noi, ca noi tu vei tine minte.
Iar de critica aceasta, nu ne face superiori,
Noi cedam fila istoriei si ne facem inferiori….
Se petrec multe de-a-randul in iluzia tuturor,
Noi iubim si cerem pace, ura sa ramana lor.
Stiam ca tranzitia e tot timpul,
Cum la fel si gandul meu imi inlocuieste gandul.
Cum la fel si-al meu sarut il succeede pe al tau,
Nu ne trebuie nici ura, nici blestem cu dumnezeu.
Patria noastra nu ne-o fura altii, deci zambim si noi in ea,
Vom atinge si noi norii sau vom zace sub podea…
Ce conteaza, astea care trec raman petrecute,
Chiar de altii mi le neaga, nimeni nu le poate sterge.
Suntem parte infinita, intr-un univers maret,
Mai putini atrasi de mila si cu sufletul razlet.
Eu te-oi tine cat te-oi tine in brate,
Oare cat de mult se poate!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu