La mormantul lui Prundurel Ion


Toti suntem prezentii morti,
In prezent avem trecutul...
Plecam toti in mersul vremii,
Ramand anonimat cu sufletul.

Pe cand bolta cerului, e eterna de o clipa
Tot asa si lumea noastra-i suspendata in sentinta...
Culmile sunt margini bruste,
Caci incep si SE termina, cate toate intr-o clipa.

Caci, n-ai vrea sa nu fi simplu si sa crezi a fi complex...
Cand crezi ca-ti e scris destinul si la toate ai reflex.
Nu se supara pe mine cei ce stiu a mea dreptate,
Doar aceia ce sunt oameni, ce nu au identitate.

Simtim impreuna briza ori vantul, jucausul veninos
Cand omagiul meu pe lume, mintea prostului l-a sters.
Cand in cimitirul nostru bate vantu-n lumanari,
Voi veti spune Tatal Nostru, drumul lor e drumul nostru!

Voi ati astupat credinta, frica mortii va-nspaimanta,
Dar noi, suntem cadavrele de pe urma.
Geniul sfant, nu are bine sa imparta,
Doar ce-i drept in voalul brumii, adevarul il inceata.

Fii si mandru de atatea diferente,
Caci traiesti cum iti doresti, cu putinele regrete...
Bucuria, e o flacara ce se stinge tot mai des,
Tata, adio si te iubesc!...