In noi...
Umbre conturate, la ferestre, printre geamuri termopane...
Sunt atatea panze de paianjen, adormite.
Mai departe, vantul ce suspina dupa clipe,
In resentimentul noptii, bate somnoroase soapte.
Gandul ce asteapta liberarea de demult,
Este pregatit in lupta, de-o idee innascut...
Are timp si sta s-astepte un colaps obscur...
Nu-nteleg, insa el la haos da contur!!!
Sunt idei, de constiinta, psihologul nu-ntelege,
Ne-ndepartam de scopul cu care am luat fiinta...
Unii nu... raman ideii, generatiei viitoare,
O lasam ca sa gandeasca, noi ramanem apa statatoare!
In esenta adevarul, nu a existat, nici macar n-a luat vreo consecinta...
Dar adesea constientul te indeamna sa iti porti vina,
Ca sa stabilesti, relatia ce forteaza, cand gandesti...
Vointa de a traii, ajunge doar un concept.
Pasii nostri, mai departe, neaga geniile trecute,
Dumnezeu, nu este mort, nu exista pentru lume...
Eu te pierd, in sentimente, ce le-arunc, n-au niciun folos,
Caci ce simt eu pentru tine, de un timp nu are rost.
Peste doua mii de ani, caracterele sunt moarte,
Obiectul si continutul, ne vor pune deoparte...
Geniul absolut e rece, e doar rational din fire,
Pare bine ca se pierde, in ecuatiile fara iubire!
Printre randuri, vom descinde, ca vazand tarziu apoi,
Noi nu ne-am nascut in lume, lumea s-a nascut in noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu