Resemnate de o fila,
Erodata prinsa de un singur crez,
Stau prin taina nemuririi,
O strofa si-un singur vers.
Poate e melancolia, cum de obicei e totul,
Nu cumva prin vechi iluzii
indraznim sa visam rostul
unei lumi ce pare, moare, din restrictii, de uitare?!..
s-ar parea ca printr-un gest, numit paranoic,
eu sa cred ca totu-n lume e desertul…
E doar o idée ce se lasa
Spulberata cu reversul...
Cum ca poate Zarathustra,
Omul mitic ce-ntelege…
Parodia-n lumea asta,
De-a nega ipocirizia?!
Sau prin simple conceptii idealiste,
Sa razuiesc un loz de-ar fi uitarii,
Caci lumea aparent nemuritoare,
Cade pieririi…
Si eu, ce ar privii prin suflete,
Reversul meu cel derizoriu.
As fi putut fi o pasare,
Ce ar zbura,( lipsita de fobii. )
m-ar suspenda o clipa…
privirea mea, intoarsa pentru o secunda,
caci lovit am fost cu fata sparta intr-o oglinda,
sau ingerul mi-a spart-o din risipa…
Nu- inteleg, de ce?
Sau de ce nu, nimeni nu cugeta,
Sa inteleaga adevarul ce pare-o negura pustie,
Caci e atat de trist cand tu ii stii… dar nu te stie nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu