Am toata ura adunata intr-un buchet de flori uscate,

Prin mucegai imi astern greata in idealuri furate.

Eu n-am urcat vreun munte de cenusa cu cranii amintire,

N-am omorat, nu am sacrificat nimic pentru iubire...

Si oricum fac, in acelasi tempo sec,

In loc sa fiu inconjurat de ganduri bune am tot mai mult dispret.

Nu e un sindrom pe baza de stres, nici urma de experiment grotesc,

Nu sta nici sechelat pe tampla vreun genocid dumnezeiesc.

De mult, dar de prea mult timp. am inceput sa am inclinatii si gandiri libere,

Am realizat din pubertate ca dumnezeu e fabulatie, 

Si sunt uimit cum altii se duc la Boca cu atata fibrilatie,

E-o conjunctura ideala pentru cretini, prostia e-o carte de vizita ... la romani.

M-afund de-acum pe langa sens si caut ganduri paralele,

Pierdut in spatii goale si-n propagari de sunete amfiteatrice.

Vroiam ca sa trezesc un monstru la lumina, 

Din ura mea descrisa pentru o tara in ruina...

Stiu, ca-n adancul meu, ce-ncerc ca sa reprim vrea aer,

Mai exaltat decat toti preotii ce vor sa imparta banii de pomeni in cler.

Pai, futu-i eu in gura, eu, cand mor sa dau vreun ban ca sa ma ingroape,

Sa nu conteze mortul, ca e pomana mare?!