E trist? putin... dar, ce-as fi putut sa incerc sa fac?!

Sa fiu de vina ca am visat si nu am incercat?

nu am stiut, putina adanca subestimare, trebuia sa risc tot, sa risc mai mult,

 sa sparg bariera, sa-ti stau in cale, in orice drum, dar e tarziu acum.

Si sper cu toata straduinta , ca asa ma amagesc ca este mai bine,

ca meriti mult mai mult, decat pe mine.

Imi doresc sa nu fi trista in compania lui, sa fii o doamna, sa nu fie el persoana

ce ti-ar face mai multe lacrimi rau, decat sufletul o floare de udat.

dar, totusi, sa nu imi spui ca n-ai gandit macar putintel,

Cum ar fi fost varianta alternativa, sa fii fost altfel, alt sens?!

Oare, daca ne-am asuma un rol si am intoarce clipele catre momentul oportun,

Eu sa te iubesc si tu la fel, nu am fi fost, noi, o familie fericta?! te-as fi iubit ca un nebun...

Si... spun familie, ca ma gandeam si la copii,

Pe care noi sa ii fi crescut, in coltul nostru al fericirii...

Si ne lovim, de realitate, sau doar eu, ca poata nici macar nu ti-a trecut prin mintea ta de geniu absolut, dar... poate te-ai gandit, ca desi meriti tot universul intr-un inel, el nu te face sa te simti tocmai placuta si dorita, tu geniu incredibil de rebel...

Raman doar cu o imaginatie simpla, si tu, dar tu, tu chiar esti fericita?!