Doamne, iarta-ma ca nu existi..

Si de-ai fi existat n-ai fi putut sa faci nimic...

Te-ar fi omorat, ca toti vor puterea absoluta intr-o forma sau alta, debila,

De aceea, rautatea e doar forma de bine exprimata gresit in fapte,

Dar eu, nu sunt geniul filosofiei moartea...

Prind de umbrele vii toate clipele petrecute cu suspans,

Intr-o clinica de aur unde moartea e pe vals...

La fel cum firele de curent pe stalp se clatina de vant,

In acelasi sens, in aceeasi tensiune, vietuiesc.

Picteaza puntea unei semiluni cu sange inchegat din miel,

Cresteaza-mi aorta si inclina-ma la 45 %, vreau inima sa-mi fie rece, de azi ma simt rebel.

Adu-mi un dex cu trairi fundamentale, le definesc, caci le-am trait cu haz,

E plina lumea de resentimente si oameni ce-mi doresc necaz.

Dar uite, nu sunt mort si incet incet aduc cu mine frica,

Sunt sincer doar cu moartea, in haos, soseste cu linistea.

Cat sange crezi ca pot sa scuip din gura?!

Mai mult decat lacrmi nesuferitii, carora iubirea i-a actionat fara mila.

Dar, stau necaz in coltul meu prost inclinat,

De mult n-am mai ramas uimit, fara sa stiu ce sa vreau sau ce sa fac?!

Am sufletul in imposibilitatea de liberare conditionata si am obosit,

Sa tot alerg, sa ma feresc, sa alung, sa incerc, sa nu pot sa ajung, sa pot sa fac ce simt!

Pare simpla pasivitatea, dar e altfel cand esti sub ghilotina,

off, m-ai facut sa te iubesc si acuma sa ma simt de vina!