Noaptea-mi privegheaza somnul aruncand cu norii-n luna,

Eu soptesc obositele priviri pe-o faclie de lumina.

de azi, nici din tastatura nu mai iese armonie,

scriu si lent si fara noima si cu gandu-n pribegie.

Am gresit prea mult desigur si de-atunci sunt circumspect,

Fara nicio indoiala, invatat de mic s-astept...

capul plecat, sabia nu-l taie, dar se alege cu un glont in ceafa,

n-accept lumea sa vorbeasca despre cum e viata noastra...

Esuez cu acelasi sters efect de prin intuneric sumbru,

alunecand, impiedicat intr-un timp neutru...

Si, daca dansa, nu merita sa fie fericita,

Atunci, clar ca stiu, nu merita nimeni, fiindca-i pura.

Si, desigur, multi din umbra stau sa admire,

atitudinea mareata, gand si corp in simofonie...

Eu ma leg de autoportretul meu cu conturul ingrosat,

Ma trezesc peste ani departe de ea, de fericire, unde sunt si cand, de ce-am plecat?!

Oare ce-ar fi de facut cand simti timpul ca te-apasa?

Vezi perfectiunea intruchipata si-apoi dai vina pe soarta;

Eu sa mor de-al dracului, de poet ce sunt,

Cine spune ca-i defecta este doar un om nebun...

Si, cand fericirea va batea la usa mea,

Am sa schimb respectuos adresa...

Partea mea sau cota parte, vreau sa i-o donez,

Fiindca merita enorm sa fie fericita iar pe asta consemnez.