E doar un ultimatum subscris timpului hain,

Si nu incerc sa fac o scena celebra din avarul anonim.

In retrospectiva ce sa stiu sa-mi para rau?

Am fost primul care n-a ramas la simpozion.

Inteleg ca nu se poate realiza in alt mod,

Doar cu staruinta multa si determinare absoluta!

Dar, toti din jur segmenteaza rana si-o deschide presiunii,

De vei reusii vreodata, ei te-au ajutat sa fii in randul lumii.

 Mi-am ingropat de mult sufletul, prea slab, prea accidentat,

Prea imi soptea sa fac doar fapte bune, sa ma arunc

peste gramada, sa scap vina din multime!

Eu nu vreau sa am de a face cu rechini in costume de delfini.

Si de aceea, pe vremea cand toti au pisotul, am tot timpul si-un pumnal,

Cand pistolul se blocheaza, singurul ce imi ofera o sansa adecvata este el.

Asculta, soarele rasare si apune, iubirea un viciu, vine si se duce,

Cine sunt eu sa imi doresc un mic paradis cu ea si chiar ea sa fie doar a mea?!

De aceea ar trebui sa ma urasc ca o doresc, impotriva principilor ce m-acuza,

ca inca visez fericirea absoluta, ignorand ca nu mie imi e promisa..

Mi-a zis mie da?!; si aceste principii ma revoca, sunt somer din dragoste,

Refuzand reintegrarea intr-o societate muta, din iubire.

Dar eu, stiu ca sa iubec?! Stiu sa ii fac lumea un pamant dumnzeiesc?!

Eu nu stiu nici sa traiesc...