Asculta armonia ambitiei zilei de maine,

Reintors in stilul antic, aticism superb...

Ptovoaca-mi coroana la duel semantic si,

Fura-mi flacara iubirii si ascunde-o in inima ghetarului.

Ai putea, dar ti-ar parea rau sa-ti infrunti sinceritatea....

cand trebuia sa iti urmezi instinctul si atractia genetica,

Ai ales o decizie rationala, fara niciun rabat de la etica,

Si-ai simtit blestemul genialitatii tale hranindu-se cu propria-ti fericire.

Daca dreptatea mea e falsa, sunt cazut in derizoriu,

Insa tot la fel de actual ar fi ca in poteca fericii noastra sa fi stat orgoliul.

Si, iarta-ma daca vei intelege aceasta poezie,

Nici eu nu sunt perfect, nu am stiut ce sa iti spun sau sa te atrag spre mine...

Dar am simtit ceva si-acum fireste trebuie sa treaca....

 ramai, mult prea falnica, mult prea maiastra.

E-adevarat, esenta pura feminina, femeia ideala.

Dar degeaba, esti superlativul idolului meu feminin, 

Esti interzisa, daruita altuia si nici nu ai stii cum sa schimb situatia..

Nu umblu de aceasta data prin paradisuri academice.

Dar, daca am sfidat ecosistemul si-ai refuzat sa fim suflete pereche?!