Tot ce nu pot eu avea,

Si trec toate, trecem toti, tot singur,,

Tot inconjurat de gânduri.

Tot gândind, tot dorind, tot pustiind,

Tot respectând, tot adorând.

Si nu pot sa ma dezic, deci ma simt atat de mic,

Intunericul si lumina si doi ochi caprui si-a cui e vina?!

Dar, deodata, nici nu simt ca imi mai pasa, de ce-as adora,

nici de mine, nici de ea, nici de bunatatea ei,

nici ca, e asa frumoasa, nici de parul ei...

Ce-am talnacit, ce-am asteptat?!

Dar ce, constiinta mea imi cere clipe de placere?

Nu inteleg nimic ce-a fost si nimic din ce va fi,

Ce cliseu, de era singura, ea era aleasa inimii..

Si nu vreau sa o doresc, dar in toate o vad pe ea,

Nu analizând la propriu, dar compar oferta, continutul si-ambalajul.

Daca ar fi de frumesetea, am avut de mult apropiat de ea,

Insa mintea ei de geniu, n-am cum s-o compar cu altcineva.

Eu nu vreau sa fiu fericit, de ce as vrea?!

Fericirea presupune multumire, multumesc pe cineva?...

Si pastrez, bineinteles tot cliseu, ultimul glont pentru mine,

Dar si daca as fi fost zeu, ea m-ar fi omorat dintr-o privire...

O respect ca pe-o regina, mi-as da viata pentru ea,

Dar urasc, ca vad in ea, tot ce nu pot eu avea!

Si daca as incerca placebo, o pastila cu fericire,

M-as gandi involuntar la zambetul ei si ar fi o stare de bine.