Asteptand sa se coboare gânduri sfinte de pe-atunci,

Aruncand ecoul fericirii dintre munti si de pe stanci...

Am amprenta cabalistica, cu prea multa incantatie ce strica,

Sa evoci puteri imense, peste simturi indraznete...

Off... si dumnezeu daca exista, parca sigur e femeie,

Parul ei blond si divin tine-n parghie scanteie...

Insa, revenind mai aproape... un milion de ani lumina,

As sta toti in intuneric, doar ca sa o am o clipa...

Ar putea sa ma condamne toti pentru impietate,

Caci sarutul ei divin, ma invie peste noapte...

Corpul ei, suprematia evolutiei moderne,

Caci nu stii ce sa-i mai faci, fiindca are tot ce trebuie.

Si-ti imaginezi ca nu exista, sau macar n-ar trebui,

Sa existe atat fin luciu in obscuritatea vremii...

Ea-i regina si dicteaza toata tabla,

De si-ar stii si ea puterea....

Ea e vesela, eu doar culcerul ce isi bea propria otrava,

Imbatat de mersul vietii si de gândul de-odinioara...

Ma arunc peste o bolta, sterg din saritura aurora boreala,

Las doar zambetul ei sa se vada, peste noaptea selenara.

Si nu cred ca de l-ai privi, c-ai ramane indiferent,

Sau ca viata prin ochii caprui nu ti-ar capata un sens?!