Aceste versuri vor ramane iar eu voi trece...

Practic viata e un simbol nedescris,

Cand atatea bucurii nu sterg ura dintr-un vis...

Despartirea, in felul ei ca superstitia monotona,

Sopteste rar cum moartea te-atrage intr-o coma!

Simti, respiri idei, universul putea fi si altfel...

Iar mai presus de toate, impactul nostru este mizer...

As vrea sa tac atunci cand inteleg cei care vorbesc,

Nu mai minti pe nimeni, cand mori alti traiesc...

Si daca ar veni sfarsitul, ciudat caci ce sa-mi pese?!

Caci mor lovit de tren, sau intr-un masacru langa zdrente!

Da! Omul , devine sigur doar o zdreanta,

Cand planului de viitor este defapt inca o vacanta!

Ei se rotesc in jurul boltii si simt, percep, ca idiotii!

Noi mizerabili, nu plangem dupa morti...

Avem rabdare timpul trece si ne rugam la sorti!

Auzi?! Iisus se ocupa de scrisori!?

Iisus ce e defapt?! Manager general in rai!?

Cand paranoia te face sa te crezi un zeu!

Mai tare e Iisus se crede fiu de dumnezeu!

De fapt! Ieri un nebun zicea ca e napoleon!

Si-ngan, ajung sa inteleg propria neintelegere,

Aceste versuri vor ramane iar eu voi trece...