iubirea de om sarac

Revin sa spun la toti ca plec,
Am ganduri milionare si port la mine-un cec....
Si am de gand, sa fiu departe de tot ce ma-nconjoara,
Caci am in gand o despartire in curand.`

Sunt incovoiat de amintiri,
Sunt din ce in ce mai mult sau mai putin...
Transpir in lacrima cazuta in pustiu,
Revin atunci cand toti sunt morti, sunt singurul viu.

Metaforic, greutati s-au metamorfosat in timp
De-mi pareau prea multe deja vu si reale prea putin....
Dar nu-i lumea paralela, nici macar eu nu sunt disociat,
Caci efect parca-s la toate, un efect emancipat.

Iar de-ar sa fie, fie cum va fi,
Nu-i nimic zadarnicie, unde-s morti pot fi si vii...
Niciodata nu credeam ca o sa aud vorbindu-se de mine,
Ca si cum sunt norocosul care a dat doar de bine.

Insa timpul meu imi trece aspru, ma acuza ca-s sensibil,
Caci prea mult doresc ca altii sa fiu inteles, sa fiu empiric...
Insa poezia, un amor fara speranta reinvie cateodata,
Sa ma puna in prim plan, diferentiat de lumea toata.

Eu iubesc pesimismul optimistului,
Cum iubeste drogul seringa fericitului...
Mai departe bolta ce-mi curbeaza spatiul mie,
Imi sopteste," informatia e un scut ce-l port cu tine!."

Cauta-mi defecte domnisoara si gasesti destule,
De-am sa-ti caut eu inteligenta, eu observ c-aceasta nu e...
Corpul tau divin, imi spune ca poate tu, ai gresit vreo meditatie,
Caci de-aveai inteligenta, pentru mine ai fi fost o revelatie.

Nu stiu daca este apreciabil sa dezic idei marunte,
Tot ce e luxuriant, de il ai tu, pot sa spun ca nu mai este.
Nu imi partasesc momente, necajite, eu te plac,
Te respect ca vezi iubire, iubirea de om sarac.