In tip-til

Poate tu vei pune sumbru un cliseu la amintiri,
Poate eu voi scrie iarasi, timpuri vii…
Insa pretutindeni sta tabuul omului inadaptat,
Cand gresind atat de sinceri, suntem oameni blestemati.

Cand imi intorc pasii, de pe locul ce-am plecat,
Ma intorc, te caut iarasi, insa iarasi ai plecat…
Si se strang zilele in borcanele murate,
De-mi conserva sentimentul suferintelor desarte.

Ce sa-mi mai aduca atingere propriei mele valori?!
Astept sa se piarda poezia ca petalele de flori…
Caci pe scurt n-am pus un lat in gradina credinciosilor,
Ca-ntr-un lung sir de idei sa traiesc in tara prostilor.

Si-apucam de-ar fi sa fie, s-auzim revolte,
Si-ncercam ca sa nu fie, dand o nastere la tragedie…
Iar in anturajul in care provin, e putina indoctrinare,
lipsa de onestitate…

Ce ar fi sa fim noi insusi parte din istoria vremii,
Sa aducem bogatia care au furat-o strainii?!
Cum ar fi ca a mea iubire, sa ramana vesnic implinita,
Sa se schimbe totu-n bine sa ramanem impreuna!

Dar se pare, ca-i complex procesul de autonegare,
Cand fara sa incercam nu am acorda pasare…
Stau retras in ecosistemul meu umil,
Ma grabesc sa fug de tine, insa fug doar in tip-til.