Nici de morti nu am loc...
Rasarit ca tragedia, prima veste de pe urma,
Ascunzand chiar revelatia, chiar ideea mea postuma...
Rasarit si inca asudat in tristi fiori, in sinapse moarte
Si in vise prapadite, am ales sa-nghit morminte.
Ce-i mister, mister ascunde peste alt secret nocturn,
Caci acolo nu se vede, dar se-aud tot ce spun...
Ingerii, acum mi-s diavoli, diavolii astazi mi-s prieteni,
Imi disturba linistea si-mi omoara pasiunea.
Vad iluzii... vad iubire, vad orice, dar mai putin,
Este realul, amprenta unui bufon nebun.
Aud limba ceasului cum bate... stiu! asteapta rabdatoare,
S-o astept si eu ca altii ca pe-o eterna alinare?!
Dar... de unde eu sa reusesc, ce-n zadar ma chinuiesc...
Cand pe urma, umilit, infrant am sa neg ca te iubesc.
Am sa accept ca nu traiesc cum visam,deodata visele s-au spulberat,
Iar acum, in negura tristetii mele, sunt normal, nerealizat.
La conceptul univers, sunt masa de particule, sunt firesc,
Sunt ideea retranspusa pe o cale evoluta, un isteric...
Sa-mi imaginez eu bine, ce-mi doresc a fi si eu,
Cand la fel, sunt mort in lume si lipsesc din gandul tau?
Cand la fel, n-am niciun idol, toti pierit-au ca nebuni,
Am ramas doar eu in lume, singur printre singuri...
Cand cuvintele sunt arma ce ma executa acum,
Vreau s-astept incinerarea si sa ma transform in scrum.
Sunt uzat, n-am ce sa las eu mai departe,
N-am macar, macar o palida urma de consemnare...
Nu vreau sa castig nimic, dar dispus ca sa pierd totul.
Eu nu ma inteleg cu mintea, insumi... cum sa ma inteleg cu restul?!
Da de unde mortii masii sa mai retranspun simtirea?
Cand, nimeni nu iti spune, nu vrea nimeni sa fi constient?!...
Toti suntem jigodii, nu ne-am putut da seama de reflexii.
Iar acum cand stiu realul, mi-am ingropat idealul.
Si mi-as scoate inima din piept si mi-as arunca-o in foc...
Insa daca mor si am sa mor... nici de morti nu am loc!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu