Ce sunt?

Ce sunt?

Ce sunt? E fascinanta intrebare, ce reapare,
In clipele ce-s tumultoase, in zilele ce-s taciturne...
Sunt eu! Probabil, sindromului lumii mele,
Caci caut si n-astept nimic si caut inc-o vreme.

Si chiar de-am intalnit si am avut ce as fi vrut,
M-am asteptat de-atat de multe ori, la fel ca tot sa tina mult.
Iar prin coperti ce-s rupte-n mucegai,
Am indraznit si am citit, atatea file, ce s-au pierdut din rai.

Dac-a aproape toti, se cred mai importanti,
M-aplec si ma intorc cu gandul de unde am plecat...
Chiar daca, tot eu sunt cel de vina cateodata,
Incerc sa nu ma port cu caracterul rupt de tot.

Iar daca merit, ce merit sa se-ntample...
Vreau consecintele sa le infrunt de dinainte,
Caci nu vreau, mai mult sa nu pot face fata,
Cand pentru asa putini, incerc ca sa renasc deodata.

Sunt cel ce are sentimente, nu stiu de am sa le las sa moara...
Caci inainte de ce-ti doresti, incerci ca sa gandesti ce altii vor sa intelegi.
Acum incerc ca sa indrept orice greseala,
Ce am gresit, cuiva ce-mi este un mentor sau icoana.