Printre vii

Printre vii


Dau sa-ngan, cuvinte, dau sa-ngan idei marunte,
Sa lovesc, apartenenta,fara patronaj in auspicii...
Sa inchid, pe-o culme ochii, sa reneg, un gand in spume,
Caci, de aici pana la tine, e un drum pavat cu critici.

Iar, in versul meu, nescris, pun atentia, pe randuri,
Cand, iar ai sa pleci, eu te caut printre ganduri...
Cand, iar lumea, e un vis, nezamislit,
Am sa neg chiar si cand mor, ca am fost un nesimtit.

Las, sa treaca altii raul, eu imi sap aici, tunel,
Sa ma-nchid de lumea toate, caci asa sunt eu de fel.
Sa lovesc, peretii, plini cu rame, sa respir aerul umed,
Sa simt disiparea energiei dintr-un tunet.

Sa imi spun de-atatea ori, nu exist defapt deloc,
Iar ce fac, defapt e holograma, unui om deja mort.
Ce sa fiu?!, eu printre-aceia, ce iubesc, mai bine sa nu simt,
Caci, pana, te-astept pe tine, va mai trece prea mult timp.


Acolo-n tunelul meu, nu-mi doresc, ce mi-am dorit,
Defapt linistit si asudat, realizez ca nu-mi doresc nimic.
Si sa stiu, caci consolarea, e o perna, calda,
Voi uita, poate de tine si de ce-ar fi fost daca?

Si nu!, intrebarea ce-ar fi fost?! Nu mai are importanta,
Ca, aici, nu sunt nici viu, nici mort....
Si uitandu-te pe tine, tu vei fi, ce poti sa fi,
Eu raman in lumea mea, tu esi printre-aceia vii!