Si cu si fara tine
E-o seara, de sublim, de-un amarat atac,
E seara, ce se lasa-n constrast, in seara asta ca un mort.
E pasul, trist, ce nu mai lasa umbre,
E lumea trista, pentru mine, dar care lume?
Atat, de obosit, ma dor, da si visele ma dor,
Mi-au inghetat zadarnic mainile...
Caci eu tot scriu, un vers, o strofa, o poezie,
Si-mi e, de-un timp prea greu.
M-am saturat ca sa mai simt, incerc sa nu gandesc ,
De timpuri petrecut rau, incerc sa nu mai stiu nici cine-s eu...
De atingeri, nu vreau sa stiu ca am simtit,
La fel a fost, acelasi mare mizilic.
Si s-ar mai scalde, un fir de-argint, in voia sortii,
Sa straluceasca medalionul la gatul mortii...
De marea, arta, de marele iluzionist, dar mort,
E mama noastra, minciuna, tuturor...
Si ce sa spun si ce sa vad si ce sa scriu...
Ca toate visele se scalda de-un pustiu.
Nu e vreo sansa de mai bine,
In lumea asta, n-ai cu cine...
Singuratatea, mediumul transcedental,
Traieste bogat, sarac, n-ai vreun rival.
Nu te-am avut... de ce sa cred ca voi ramane mazilit?
Defapt, acum, ca-s sincer, n-am prea avut nimic.
Pamantul ma inghite, e bine ca sa inteleg pe cine,
Pe cine inteleg ca-i dumnezeu, va fi un trist cum sunt si eu...
E-o pauza, de sentimente, nu-s trist, nu ma gandesc la tine
Si vor mai trece, multe vise si cu si fara tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu