acel mister
Atat de trist, se matura, pustiul,
Isi plimba, mortul viul...
Se agonizeaza, mascarada,
Nu poate... mai mult ca sigur ii vina mea....
Te-as tine-n brate, dar mainile,
Le simt, cuprinse, zdrobite printre stanci,
TE-as saruta, dar gura mea, e putrezita,
De-atatea, vorbe, caramizita.
As rupe aliante, sa vad, razboaie,
Sa vad desertul in furtuna...
Ma lupt zadar, caci nu e rost,
Eu, rad, cu gandul reintors.
As pune, multe, parafrazari, obturate,
Dar nu centrez, cuvinte vii, eu nasc cuvinte moarte.
Si nu mai rad, in sinea mea, se duce totul,
Ti-am spus, s-astepti, dar vezi, acuma trece mortul.
Iubeste-ma, dar nu, defapt nu ma iubi,
Caci nu mai cred, nici ce-am vazut nici ce va fi...
O pauza... si-ncepem iar,
Iubirea ce ti-o port, in vechiul ritual.
S-astern, pe catastife, cuvinte, iarasi cuvinte,
Ma lasi, aici, printre morminte...
Ma pregatesc... sa rad, printre sicrie,
Sunt mai nebun, acum , ca inainte...
TE tin in brate, cu gandul, o imitatie,
In clasica, asteptare, dupa o mangaiere...
Si vreau sa inchid ochii cu linstea deplina,
Sa nu te mai iubesc, sa nu imi port de vina.
Dar, ce sa inteleg, pe drumul meu,
Te regasesc, in vis, deci te visez mereu...
Iar, stiu, insa, cred, dar, iarasi nu mai sper,
Dar, uite, ca a murit, acel mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu