Fara lumea plina de ratati
In incinte, medii fabuloase, de cuvinte,
Ce gandeste fiecare, despre sine?
Nu e scris nimic in stele, e arsa parerea de bine,
Cand, te-ndrepti, astepti, sa vina cine?
Pasi, impiedecati, peste noi trec ani,
Ne trezim, ca si dusmani...
Mituri, necinstite, cine mai are timp, de cine?
Pasii, asezuti cu grija, iar se-mpiedica, de-o vina.
Si sa fie totul, de cum este, nu-mi lipseste de-o poveste,
Cand tiparul meu, rapit, nu mai stie, mai nimic...
Of acele voci,ce ti le sopteam,intelegerea mea in onorul criptic
Totul, vine, trece, gandul meu cu gandul tau, decor rece.
Off, asezam nuanta, pasim iar probabilitatea,
Ca se spune, ca nimeni nu stie, ce e rau, fara sa stie ce e bine.
Hai, doar, sa ne tinem impreuna,
Fara sa ne mai soptim, sa ne integram, intr-o conventie.
Sunt, doar eu, produsul lumii, care nu produce, doar consuma,
Multa tragedie, ce din actuala, devine postuma.
Dar, nu acum, acum, nu sopti, nu vorbi,
Nu mai vreau sa stiu, cine suntem, ce vom fi.
Vreau sa dau uitarii, ecuatiile, ce-mi consuma,
Metapsihicul, modern, inghetat, de clasicul, neefemer...
Dar... macar, acum, o clipa, lasa sa nu ne mai stie nimeni,
Vom, trai imbratisati, fara lumea plina de ratati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu