Dintr-o data...

Dintr-o data...

Dintr-o data, totul sta tip-til, ca un scrum,
Se asterne, fuge totul, ramas bun.
Tu, pui accent pe inocenta, multa straduinta,
Pe cand, pun accent, pe neaccent, sa raman in umbra.

Te vei inalta, pe culmi, ca pe la noi, nu prea inalte,
Off iubito, te-nteleg, cand te dai mai laoparte...
Si sunt, eu, in umbra mea, departe, in apropierea asta,
Am plecat, fara sa ajung, ma miscam stand.

Si se-aude, cum se-aude?! Eu de unde sa mai stiu,
Caci probabil au fost vise, ce-mi doream sa fiu?
Imi doream, sa imi doresc, deci cand imi doream,
Pe seriozitatea mea, nu-mi doream nimic.

Si sa fug, de drumuri stramte, caci ma catar, de un stalp,
Incerc ca sa imi dau drumul, peste drum...
Iarasi, vad ca zice, vreunu, ramas bun!
Pe cotetele de-aici, intr-o tara, ca si presedintele,
Nu am timp ca sa imi pese, chiar de nimeni...

Pai incerc, sa fiu serios, cica noi, artistii,
Ne umflam nasul pe sus, ca pe jos, ne-ar curge...
Dar, acesti pretinsi, pastori, ai literaturii noastre,
Ne vorbesc de multe glume, cum ca-s bune, doar ca-s proaste.

Si sa-mi fie, cu intelepciune, fara mers, de-aici, pe-acolo,
Domnilor, nu suntem, viciali, noi suntem solo,
Nu punem, lanturi de aur, intr-un mercedes nenorocos,
Ca-si blesteama, inginerul arta... uite ma... l-a luat un prost.