Zeita gandului suprem
Aud cuvintele cum zboara,
Se-nalta glorios, destrama,
Pe mine, nu ma tine cuvios,
O simpla drama...
Ii vad cum canta, o oda, resemnata,
Cu lacrimi pe obraz, se scalda,
Vibratia, pe timpul cu carare scurta,
Un drum se-asterne, o voce muta.
E vantul slab, se misca in rutina,
Pe varful casii, un petec de zapada sughita...
Trr rrr trr r... la un pian, mozart agita.
Nu sunt un oarecare...
Pe pasi de dans, te vad, mai saltareata,
De-un timp in mintea mea, esti nemiscata...
Mozart, s-a dus, acum canta Schopin,
De te iubesc... vei vrea ca sa ma ierti?
E-un haos colosal,
Ma-nvart, dupa cuvinte, infernal...
As vrea sa stiu doar ce gandesti,
Sa simt atunci cand tu zambesti...
Dar coltul meu de paradis e o ruina,
De nu vei vrea, nu am sa iti port nicio vina.
Ma resemnez, infrant, dar demn,
Caci m-a invins zeita gandului suprem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu