Tarziu

Tarziu


Cateodata port in suflet toata ura tuturor,
Ma scarbesc, ma simt jignit, ca sunt om.
Caci privesc doar idealuri, rupte toate din consens,
finalul ma gaseste, fara niciun sens.

Ca-i aud, ca toti cunosc, stiu de mersul vietii,
Se mandresc cu ce-au facut in anii tineretii.
Toti sunt mandri, chiar si eu, ma ridic, in gand deasupra vremii,
Cand cu mana asta, de cenusa ganditoare, suntem anonimii.

Vai, si canta si suspina, nu alinta, nu e nicio vina,
Pasii se-ascund de vreme, de lumina...
Si sunt incercat de multe, ganduri puse de duzina,
Cand imi pierd putin din toate, fara vlaga, fara viata.

Si accept, capul plecat, asteptand, pedeapsa,
Pentru ca am incercat, sa nu fiu o piaza rea.
Sunt poetul mediocru, stau partas la uzul foii,
Iar mai mult, n-am sa le dau socoteala, nici in gandul mortii.

Sunt atat de calm, privirea este mult prea estimata,
Pentru ura ce o am, pentru viata toata…
Dar imi neg virtutea, de a cere razbunare,
Stau ca gandul in décor, fara sa vreau consolare.

Ochii tai, privirea ta, sunt iluzii atat de dulci,
Mainile tezaur, pasii tai, speranta…
Insa timpul, cum se scurge, tu de mine ai sa uiti…
Pasii tai, speranta mea, s-au dus.

N-ai sa mai, aduci aminte, de vreun gand ce ti l-am zis,
Pentru noi vor trece toate, ba mai mult, ca si un vis.
Poate ca doar eu voi duce, o povara inainte,
Cand tu, fericita, nici n-ai sa ma mai ti minte.

Si vor rade astri, cum ca sunt un biet martir,
Care in loc sa iubeasca… scriu.
Scriu, asteptandu-ma, sa pun totul pe de rost,
Fara ca sa imi dau vina pentru ceea ce a fost.

Nu-i nici simplu, nu-i nici greu,
Gandul meu, nu-i ca al tau…
E tarziu, pentru oricine,
E tarziu chiar si de mine.