O parere de rau
De multe voci... ca un trecut, am ascultat...
Acum atatea voci, de ieri ma lauda azi.
Atatea zumzete, in loc, in alt loc se afla,
Imi neaga, orice sansa, inca o data...
Si vin cu un avant nepomenit, se-opresc in preajma,
Asteapta, sa paraziteze, o constiinta si asa slabita.
Pe semne, oculte zari se reivesc, maresc o groapa...
Cobor, sub unison, pamantul, ma inghite, cu-n sunet monoton.
Strivit, fara noblete, fara nicio pregatire,
Fara testament, fara poezii, cu regretele de zi cu zi.
Stiu ca poate daca... mai astept o mie de ani,
O sa am certitudini, daca raman conservat.
Sunt doar?, cateodata, raman si eu ca o intrebare...
Daca o sa ard atatea versuri, anonime...
Daca pasii mei in viata, o sa se opreasca brusc,
Fara nicio o aratare, de vreun zeu, ce sta pe sus?
Daca moartea, nu ca imi pasa, e o simpla,
Poezie, ce-si repeta in rutina, mersul din cetate in ruina.
Daca, tu, daca tu nu, sau da, ce-o sa conteze, candva,
Cand nici nu o sa te mai cunosc vreodata?!... niciodata!
Daca in propria minte, gandesc, eterne ecuatii,
Vizualizez o lume-n trepidatii, observ scantei si malformatii,
Nu sunt decat reactiune, obiectul unei cauze stinse,
Daca eu nici nu exist, sunt o iluzie?!
Aproape, iluzia cui, ca visul asta e drama nimanui...
O capusa in onoarea timpului...
Si sunt atat de sec, n-am vreo dorinta,
Eu nu ma cred in dumnezeu... sa creada el in mine, o pare de rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu