In marsul mortii ma misc cam greu;
Am obosit de-atatea revelatii,
Ce nu-s pe placul meu…
Am obosit sa fiu doar eu.
E-un drum pe care singur merg,
De-am fi noi doi, ai fi trait si tu intr-un infern…
Dar tu esti splendida, cu chipul calm de marmura;
Astepti sa-ti creasca aripi, sa zbori in lumea ta de ingeri, scumpo…
Eu sunt un demon, eu sunt doar om,
Am atata ipocrizie, cu ipocritii merg la maraton.
Iluzia asta, ce are o tenda mai reala,
Capata o forma la o definitie mai razanta.
Nu vreau sa nu-ti mai creasca aripi,
Chiar de am sa te pierd pentru totdeauna…
Pentru fericirea ta accept eu suferinta,
Tu nu mai sta pe-aici, tu zbori!; ai aripi!!!
Iubirea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu