Pamantul ars se cerne,
Pamantul ars nu striga, pamantul ars intriga…
Carbunele se inroseste,
Carbunele rosu nu transpira, carbunele se mira.
Si timpul asta, o aluzie, pentru ceva,
Ma face sa vad mandria, mea.
Pamantul ars, carbunele si timpul,
Ma lasa oarecum perfid, cu gandul.
Sa fim noi, e-o realizare a unui gand egoist,
Dar nu ma uimeste, eroul din mine e mort demult.
Dar prin carbune incins si timp noi trecem,
Pamantul ars ne lasa rece.
Ai si tu privirea ta, atat de dulce,
Dar doar intr-un album, ea mai ramane...
Aaa… si eu sa caut alinarea, nu pot;
Am realizat ca fericirea tine doar de ego.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu