AM un gand lasat la crematoriu,
Ca nu-i in viata asta nimic mai derizoriu…
Decat sa-mprasti vorbe-n vant,
Mai bine le bagi in pamant.
Decat sa cauti sperante, de care sa te legi,
Mai bine uiti ca trebuie sa speri…
Incerci degeaba sa te renegi,
Gandind la ceea ce ai fost si esti.
Si la sistemul corupt in minte te indemni,
Ca poti si esti inteligent…
Un zdrentuit il recita pe Bacovia,il privesti,
Tu ii porti ura, eu respect.
La fel si ea, un inger, cu mintea, ce-i bolnava,
Nu stie ea, in mintea mea, ce suferinta seamana.
Si cum sa mor atat de necajit,
Cand, de ma iubea, puteam sa mor atat de fericit.
Dar trec subscrisurile in alte condici,
Arunc o candela si-ntunec, sclipiri,
Ce e trecut nu pot sa il dezic,
Ma-nghesui, desi nu se inghesuie nimeni, sa fiu mic.
Si nu am demnitatea sa recunosc ca te-am iubit,
Caci amintirea e atat de dura, incat ajung ca sa ma mint.
Nu vreau pasi umezi, nici atingeri delicate,
Vreau doar sa uit cu tot cu mine, acea noapte.
Parafrazez un idol, sarut o poezie, e a lui Eminescu.
‘’Aceeasi dragoste, acelasi lant,
Ce se imparte intre doi si trei amanti’’,
Si cineva m-a rupt din lant.
Ce-mi pasa mie, ca tu ma negi pe mine ?,
Ce-ti pasa tie, ca te iubesc pe tine ?
E si firesc, de ce sa lovim o lume-n doua,
Cand si iubirea asta trece, daca e noua !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu