Pe un ciot de adevar sta menita soarta noastra,

Din cruzimea recurata retraita cantalarioasa.

Eu abund de introspectii cu zambete vexatorii,

Minte ingenuncheata de la prea multe orgolii.

Daca stai in calea valului si ramai pe loc esti piatra,

Ce e val ca valul trece, duce in aval doze si mizerie.

Eu, ti-o spun, ca nu-mi mai pasa daca-ti pasa de nimic,

Destinul imi spune ca sunt irelevant, dar ca tu contezi un pic.

Mintea fermecata ma face sa te visez,

Doar clisee peste tot cu care emancipez.

Stii ca am gresit desigur, cand ti-am spus ca esti frumoasa,

N-o sa-ti mai spun nicio vorba dulce daca nu te tin in brate!

Pot sa stau pe malul marii, ud si inghetat,

Contempland la cerul inorat...

Inca pot sa imi deschid umbrela peste mantia ta,

Dezbracati de sentimente, imbracati cu dragostea.

Daca gandurile noastre-ar evada,

Ne-am iubi pe luna si-am crea o supernova.

Pantecul tau ar fi simfonia mea,

Auzind sunete pruncului ce il vom crea in ea.