Cu gandul la iubirea ta,

simt nevoia ca sa scriu, simt nevoia sa ma simt si viu,

Si mai simt nevoie adevarului, merg pe pana corbului,

Urc prin ziduri de beton, sparg cimentul pe plan mort,

pas grabit sau pas incet dupa ea tot ma induplec...

E ca altadata, e ca ieri sau e ca maine,

Risc pe versuri slobode, risc nevoia mea de paine...

Mi-am dorit prea multe, prea am stat cu fruntea sus,

Au cazut prea multe pietre, mult prea multe le-am rapus.

si voi inainte cu gandul intarat de circumstante,

situatia mea de fapt impartita in nuante...

Am, acelasi iz de magnetism interplanetar,

Zabovit pe vorbe goale, mancand painea din altar.

si voi inchina o oda, sau mai bine tiparesc.

mucul asta prins in soare langa muschiul tiganesc.

Ridica-ma si da-mi doar un sarut rapid si pleaca,

si lasa-ma in viata mea cu gandul la iubirea ta.