Intr-un colt in cafenea stau pe canapeaua mea...

Toti clientii mei din jur se-mbata, eu astept timpul sa treaca.

Pasi, ascunsi de zgomotul din muzica din statie,

Infinita umbra ce emana dintr-o revelatie...

As fi mandru ca sa tac, nimeni sa nu mai vorbeasca,

Caci o liniste nocturna nascoceste o poveste...

Timpul trece, clipele ma-mbatranesc,

De aceea am scris povestea mea, sa ma recunosc.

Pana la urma, raftul meu din biblioteca imi asteapta poezii,

Ma asteapta cu suspans cam ca toti copiii pe mesia...

Caci craciunul vine des in luna decembrie, trece rar,

E o sarbatoare luna-ntreaga, dar cu nepasarea mea zici ca n-am habar.

Si se scurge viata pe display-ul meu cu versuri,

Plictisit de toti in jur, singur si inconjurat de restul...

Restul lumii simte intunericul si cauta lumina sa se vada,

Eu m-ascund la intuneric, eu sa-i vad , sa nu ma vada!