In prostii mei din jur...

Off... si  mi-as dorii sa pot s-ating din nou o limita,

Iar cerul meu ce il privesc doar o membrana fina...

Accidentez o umbra aspra si reintorc mireasa mortii in fata,

Ii spun politicos sa stea intr-un loc caci vreau ca sa ma concentrez daca tot mor...

Dar schimb reflexia luminii in umbra mea ce-i conturata-n jurul lumii,

Iar ecuatia e satisfacatoare... pana si umbra mea, incet, incet ea moare....

Cuprinde agonia, e tot mister in jurul meu, cand reinviu tu mori...

Caci esti, chiar de traiesti, caci nu vei sti ce-nseamna restul decat din povesti....

Iar eu nu sunt un sacru, nu m-am nascut un fiu de rege,

Imperiul ce se naste cade, iar mintea mea se odihneste...

Si iar, iar se trezeste caci tot ce moare imi prieste,

Sunt neputincios si lacom adio, semnez rezilierea cu fostul meu oracol.

Noi suntem oameni si asta stim ca e indubitabil,

Conducem tot in jurul nostru si tot in jur este fractabil.

Iar, daca tu m-ai intelegi mai mult decat ar trebuii,

Orice vei spune lumii tale, va crede ca-s prostii.

De aceea tot in jurul lor ce e mai mult are eroare,

Caci lumea-n continutul ei , e doar o proasta refrazare.

Astepti, o pilda, deschizi o biblie noua caci iadul e infierbantat,

Iar in iad este zapada noua...

Iar daca tu esti proletar si sarantoc dar si avar,

Nu mai citi aceasta poezie, creaza-ti alt altar...

Caci nu conteaza foarte mult ce ai de spus in fata noastra,

Dar sigur te vor asculta alti prosti cu fata ta sleioasa...

Si atunci, atunci te simti in largul tau si vezi ca-njurul tau e bine,

Iti face cinste tot ce vezi si simti ca ai un loc in lume...

Iar fericirea ta dureaza secole la rand,

Caci te reincarnezi in prostii mei din jur....