Sapca mea in vant de soare!

vantul adie dintr-o parte praf in alta parte,

Lumea e un zambet pierdut intre praful iritant de doua ore...

Iar aceasta stare imi creeaza dispozitii, de-mi intorc naravul

Si imi vine , brusc ideea, cum sa levitez cu gandul!

Tema mea de-acuratete, schimba fluxul , orizontul reinvie,

Tot de-atatea ori intr-o secunda, daca o imparti la o mie!

Decid eu cum e mai bine, cum sa ma pierd in multime,

Sa topesc miezul din soare cu-n lichid din apa statatoare.

Iar de ei spun ca-s degeaba, cine-s ei sa-mi zica mie?!

Ca ii simt atat de prosti, de raman fara idee...

Las, caci eu decid ce vreau cand vreau,

Nu am timp de superstitii si de lumea ce-o stiau....

Ce folos ca sunt file scrise practic cu-nteles,

cand nu ma inteleg cu restul si o fac din ce in ce mai des...

Si imi slefuiesc emblema de o scutur mult de praf,

De ramane ceata-n jur si o carte-ntr-un raft.

Vantul iar imi bate-n ceafa si adie in alta parte,

praful asezat fiind peste tot, ma ridic si plec departe,

Ma intorc, sa-mi caut sapca, ce-am purtat-o eu azinoapte,

Dar probabil a luat-o vantul, sapca mea in vant de soare!!!