Eu cum o iubesc nu o iubeste nimeni.

Eu scriu versuri doar sa am o ocupatie,
Nu pentru ca as fi omul ce-ar avea vreo revelatie...
Sunt acelasi personaj luat din opere-n sechestru
Cand de cauti in esenta vei vedea unul ca restu/

Vei simti doar apasarea unuia ce scrie-a scrie,
Benevol cu gandurile mi se-aseaza randurile...
Nici macar nu-ncerc sa transmit pe mai departe,
Mostenirea literara prafuita intr-o carte...

Nici nu sunt vreunul ce a castigat ceva,
Ca sa dau parerea altora ca as fi eu cineva!
Insa, imi simt oboseala mai taioasa ca prologul,
Cand iubesc astept sau nu, insa pot ca sa pierd rostul.

Voi, insecte filozofice, ori genii de randul lumii,
Ingropati-ma pe mine, chiar in randul cu nebunii.
Sau cu cugetarea voastra, eu credul in isteria nestimata,
De ma-nsel voi muri chiar otravit cu-n sarut dat de o fata...

Si-am trecut prin multe violente rastignite
De acum, dupa un timp, nimic nu mai sperie...
Iar acum de am speranta si voi fi lovit de umbre,
Tineti minte ce va spun; Eu cum o iubesc nu o iubeste nimeni.