Plini de rautate
Asculta-ma ce-ti spun si uitate in ochii mei,
sa simtii acea ura ce-au pastrat-o ochii tai.
Pana si iadul te-a rugat solemn sa pleci,
esti un demon cu ochi reci...
Caci florile se ofilesc,
Caci furtuna rascoleste linistea,
Caci nu te mai iubesc...
Caci tu nu mai existi in lumea mea.
Si atunci misterul si dorinta vor fi spulberate,
Chiar ratiunea pentru care te-am dorit nu v-a mai exista.
Iar florile ce inca mai sunt vii vor ingheta caci vine iarna,
Dintr-o vaza atent creata vor ramane cioburi destramate.
Iar acum, fiind mai tarziu, am uitat,
N-am negat, dar nu stiu ce a fost...
Nu mai stiu cat a durut, ce s-a intamplat,
Paremi-se o iluzie si n-a fost adevarat.
Caci tinand aceeasi torta, nu o vad impunatoare,
Caci mergand cu timpul, mersul sterge vointa de face.
Noi suntem doua persoane, avem drepturi, nu dreptate.
Mergand iar in voie, nu esti nici frumoasa, nici zeita, esti femeie.
Caci am sters principiul ingerului feminin,
Am vazut tipuri de doamne, insa nu nimic divin...
Caci avem ce-avem cu noi insine,
De vom crede superstitie sa nu credem in iubire.
Parul tau atat de blond, sunt ca paiele in soare,
Mintea ta, un labirint, gandurile tale, instincte primare.
Nu vom fi noi, ce-am visat pe mai departe,
Iar in loc de armonie suntem plini de rautate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu