tabuul mortilor ce ii cheama pe cei vii

tabuul mortilor ce ii cheama pe cei vii

Incordant la maxim, timpul
Sta curbat in gandul meu,
In atatea eufemisme ce sa le transpun,
Nu e necesar caci le auzim mereu.

Ascutit in sensul aprig, nici obiect, nici subiect,
Raman doar un om semantic, tot acelasi vechi aspect.
Iar de ei, de ei vor trage dreptul de-a mortifica,
Eu aduc eufemism, bestilor din tara mea.

Putrefiat sau nu?!, o morala in putridus.
Chiar stiu, angajamentul meu in fata propriei persoane...
Iar la vechea descernare eu raman imputrescibil
Cand in fata prostilor sunt la fel de irascibil.

Cand in fata dumneavoastra iubire, gasesc rost la sentiment,
Realizez pe dinainte ca-mi torn smoala pe respect.
Caci raman doar eu cel ce stie, nu putem fi amandoi,
Poti sa-i spui sau nu iubire, e o slabiciune-n doi.

Poti sa crezi ca este-un lant, rumegat de vise noi,
Caci iubirea nu-i in basm ca sa sada la zavoi.
Lumea este doar o alianta intre multi, intre putini,
E tabuul mortilor ce ii cheama pe cei vii.