Cu-n singur dor

Cu-n singur dor

Poate asa este iadul, infernul, care ma-mpietreste,
Frica care, imi impatureste curajul, imi striveste
Clipa moarta, in timpanul unei unde sparte
Si astupate, de un zgomot, integral, final.

Iar, din genunchi imi rumeg cenusa,
Imi ling, durerea, imi patrund simfonia,
Repartizata, de acele unde, infernale,
Rupand, gandul in morale.

Caci ce sunt eu? Cel ce este,
Cine esti tu? Cel ce crede,
Cine suntem noi? daca nu, mai putin,
Decat, o pata de cenusa, o eroare, putreda.

Sa stiu, ca nu e nimic, se intoarce,
Asculta... plec prin tample, care tremura in presiunea
Ce deja pare ca-mi resimte toata tragedia,
Toata poezia, toata cugetarea, totul ...


Adica, acel tot, impuls, imbold, fantezie,
Scanteie, scranjetul ideei... Pata renascuta,
Din proverbele lui Pan, din cuvintele lui Labis,
Prin rondelele lui Macedonsky, pe directile lui Byron,
Infasurate de discretiile lui Geofrey sau mantuite,
In idealurile platonice, in puterea magica, ca o soapta,
A lui Herodot, sau ca moartea, necinstita lui Socrate,
Puse toate pe vreun altimetru, din samanta, rodului
Dulce vers de Alecsandri, dulce psalm, de-al lui Arghezii,
Mare, luciditate, strigatul dupa pamant, prins in vesmant sacru
De Cosbuc... Plecat, trecand prin valuri, ca niste cai impiedicati,
Versuri, din Paunescu, aprinse si ragusite... Sau pe mersul,
Ne-ndoielnic, al unui mare scriitor, fara studii superioare calificate,
In cinstirea lui Jack Abbot, poate in patrunderea arcuita de Poe?!

Pe departe, ca acestia, sunt in gandul meu eroi,
Ne-nteles si umilit, de un vis, ce nu-i al meu...
Mort, deja sub felinarul, artagos, ce agita, toata atitudinea,
Unui anonim, nefortat, ingenuncheat, innecat de propriul ideal.

Dar, din genunchi, izbesc, peretii, din beton, ca pe unii din carton,
Imi rup catusele, cu care morala mi-a fost rezolutorie de amprenta unui rob.
Caci, prezentul, e un cub, din multe fete, arse, sterse,
Moarte in abisul idealului meu, blestem.


Caci, ce cunosc, in ce imi scald ochii, sunt doar timpuri,
Jalnice, pierite, puse cu accent, de curva, de siloz, de umbra.
Ametit, de altarul altora, ce venereaza, cannabisul ca pe un zeu,
Sau de ciori, ce scuipa a scandal, dintr-o limuzina,ce nu-i onoreaza.

Caci nu simt, deloc a fi in ton, pe vertebra mea morala,
Sa iubesc, sa nu iubesc, sa ma-ngroape gandul pus de-o zdreanta.
Dar ridic din umeri, rup cusca care ma inlantuie ca pe-un sclav,
Rup cusca care ma inlantuie, caci nu , nu sunt animal...

Poti sa stai in fata mea, caci pana mor, o sa trag, iar privirea catre
Marele cerului, sa privesc, odata, mandrul soare...
Sa ma dezlantui, de bolile, care imi macina, sufletul, stagiar,
Pe platoul meu, cel ce se rupe, din acordul planetar.

Fara, cercuri, mari depuse, intr-o fraza masonerita,
Sau de cei ce inca nu cunosc, ce inseamna, CIA...
Banii, cei murdari din fire, au facute sa cada,
Cele mai rezistente,cladiri, construite pana in prezent.

Caci, eu simt, durerea, cum se clatina, menirea,
Gandului, cand, nu par sa inteleaga, ca esenta,
Unei idei, formata, din valuta, un mesaj cumplit,
Caci, suntem doar, puncte arcuite puse-n rand.

Caci, se stie, e credibil, plauzibil, tot ce e impotriva,
Multora si in folosul acelora ce sunt putini.
Pe tenebre, peste praful, ce-nvecheste, ganduri,
Caci se face si se uita, tonele de explozibil.

Opera sinistra, regizata pirotehnic...
Caci si-acum se tremura, la ideea sumbra.
Dar e proiectul, a fost reusit,
Obiectivul, fiind atins, mari oameni cotizanti s-au imbogatit.


Iar eu, cel ce nu regizeaza, nici macar o scena mica,
Par, ca sunt slabit, de versuri, de-o iubire idilica.
Ce va fi, in ochii mei, peste zeii care mor,
Daca e sau daca nu-i... eu raman cu-n singur dor.