Nu o sa...
N-ai sa sti, ca-mi curge-n vene,
Toata, straduinta, neputinta, gandul ars in umbra,
Caci, alerg, pe o poteca, oarba,
De-mi prind pasii, toti, vioi, pasii toti reci...
N-am nimic, de-un timp avarul, gandului, mi-a putrezit,
E tarziu, va fi devreme, te-am iubit...
E de vreme schimbatoare, tot ce vrea si ce-mi doresc,
Ce rost, sa afirm, ca eu, sunt un om si imi doresc!
Imi dorec atunci, cand timpul, va mai trece dupa noi,
Sa ma ti, cum sti de mana, fara griji, fara nevoi...
Sa lasam, deoparte, tot ce-am realizat,
Sa traim o clipa clipa, care ne-a format.
E profunda aspiratia, nu esti dornica?
Sa depui putina, incercare, straduinta...
Caci, de nu iti place, realizarea mea neoportuna,
Ma ingrop asa la noapte.. noapte buna!
Ca de stiu, ca tie, nu-ti prieste arsul meu poetic,
As da foc la poezie, sa devin isteric...
Da... dar nu, asta este tot, ce simt,
Caci prin vene imi curg ganduri, de le ard ma sinucid.
De pun scrum in poezie, nu mai sunt nimic,
Iar coperta de istorie, ma va sterge din cuprins...
Ce aleg, din aspiratia, unei glume, de dezis,
Am sa plec iar cu speranta, ca iubirea nu-i un vis.
Cel ce spera, cel ca mine, n-are traiul amoros,
Caci, speranta dupa, van... ne intoarce pe-de-rost.
Dar departe, de cuvinte, sta un gand, mai sus de tot,
Pentru-oricine, mai exista, un chibrit si foc....
Nu e, aplicatia de vina, c-am ales acest sistem,
Incerc sa invat de pe la altii, tot ce trebuie sa sper.
Incerc, iarasi, sa fac pasi in evolutie,
Caci supremul, gand... e s-accept ca nu pot sa fiu cu tine.
Caci, suprema mea dorinta, e un gand neproductiv,
Caci, de azi, sau ieri, de maine, eu raman mai restrictiv.
Nu iti cer, compasiune, nu sunt eu umil de-atat,
De-o anexa imi indur tot ce trebuie s-accept.
Limita, decentei mele, nu coboara mai in jos,
N-o sa imi ard poezia, sa raman nerod.
N-o sa imi sacrific, totul, stiind, ca nu am la activ,
Mai mult de pasivitatea, gandului tau relativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu