Un episod ciudat
E-un episod ciudat, ce-i suprapus,
Peste orgoliul, necizelat si rasfirat,
In gandul, acela, de-un scurt metraj,
Pe ploaie, ce asuda, vocea interioara,
Ecoul din umbra al pamantului....
TE caut... ma simt, de parca as avea o misiune,
In care, eu comit, etapele premergatoare...
M-astept din clipa-n clipa, sa stau, din alergare...
Sa pun, cuvintele, din topurile moarte,
Sa-nvie premonitia, ratata, neintamplata...
Sa ard, atatea atuuri, in fumul presarit,
Ma va trimite gandul, la tine amortit.
Sa ard, atatea, orgolii, pe care, le-nteleg,
Sa nu cred in lumea toata, pe tine sa te cred.
Sa uit, daca mai tineam minte,
Vreuna, ce o credeam ca-i mai frumoasa,
Pe tot, acest, taram destins,
As vrea, sa fie viata noastra....
Alerg, imi scutur vanul, in surdina,
Unui zgomot, in unde, neintelese...
Te stiu pe tine, nu-i stiu pe restul,
Ma sti pe mine sau il mai sti pe altul?
Dar ce sa fiu, mai mult, decat, o specie,
Dintr-o, probabil, dominanta rasa...
Dar dramele, te inconjoara, cand nu gandesti,
Nu realizezi, nu intelegi, ce-nseamna rasa!!!
Si iar mustrez, un vis, pardon, un paralel la realitate,
CA-mi totul compromis, din lipsa mea de rezultate...
Ca-mi pare ca imi domin, scena, de unul singur,
Ca si un trist, si amagit si sufar...
Dar gata, momentul zero e atins,
Ce-atata suferinta, ca n-am ajuns inca in abis...
Ca nu am scorojit speranta, s-o ard, cu hidrogen,
Eu inca, tin, eu inca sper.
Sa patrulam, sclipirea, cu aschii moderniste,
As prefera sa fiu un clasic, dar nu-s conservator si stiu,
Ca timpul trece, defapt il simt, ii simt, frustrarea,
Caci, ne chinuim sa intelegem, neintelegerea.
Dar cine-s eu, un as, pierdut, la unison,
Sau daca s-ar, pentru-o secunda, pot sa zbor.
Iar daca, pierd, privirea, din lumea asta, ireala,
Am sa opresc, o reculegere, in fiecare seara.
Ce sa mai cred, ca astia, pretind de realitate,
Sunt paranoici toti din fire, sunt subrezi amortiti...
N-au dat ei piept cu realitatea, dar ei se cred caliti,
De-aceea, lumea asta, e-un univers, de consolare la tampiti.
Si nu mai sunt nici dezgustat, am cam pierdut demult,
Acea uimire si o dorinta, ca toti, sa vada, ce inseamna realitatea,
Care nu e, nici un concret de amanunte, nici stereotipul de sinteze,
E piedica, din multe vise, e un etern necompromis,
Ca ce-i real , va trece ca un scurt metraj, autentic,
Caci nu mai poate fi, in niciun, sens, reprodus,
Noi suntem ca si ei, suntem doar oameni...
Ce masa critica, deontoligica, in diplome,
Plecati, sa nu va stie nimeni...
Eu sunt afon, de ce-i la moda, fitze,
Mondenitati, o involutie, o putrefactie,
Caci nu-i nimic, mai, tragic, decat prostii
Ce cred ca au descoperit o revelatie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu