Eul

Se ascund fatis de seara, gandurile noastre dragi,
Privim tot o melodrama, fredonata de carpaci.
Pasi nostri suna-n tromba, lasa-te spre partea noastra,
Tot ce sti, cunosti si spui la alti, dar de astazi lasa.
Nu prefacem vreo zicala, nu suntem cunoscatori,
Meritos poemul schimba, fata oamenilor muritori…
Mai lasam, chiar n-o s-ajunga, adevarul la smintiti.
Ca e lumea ce o stim, istoria o contemplatie,
E un basm o revelatie, afirmatie ori realitate.

La-nceputul veacurilor, cand primatele, erau restranse,
Se gandeau doar si la zeii lor pretinsi,
Erau slugi pentru conducatori, iar ca slugi erau iubiti.
Cum pretindem c-am cunoaste, cum totul a inceput,
Lasam gandurilor pace, lasam gandurilor gandurile noastre.
E posibil tragedia, sa ne-aduca acesti zei,
Poate cruzi, poate barbari, poate basisti poate misei.

Un impuls de vreo sclavie, pe la sine inteles,
Uite, e ca o minune, c-aceste primate gandesc…
Punctul clar de-ascensiune, se corupe intr-o pila din grozama,

Uite-asa ramanem singuri pe pamant cu gena noastra,
Ca un accident gandirea, ne-a vazut ca gluma proasta.
Pai aceasta servitutie se cam naste din prostie…
Tot se schimba, se transforma, pe pamantul lui monsier.
Iar timpul de inchizitie,Dumnezeu, pretins judecator,
Ii soptea in somn la Papa, tu pe astia ii omori!!!

Gigante calamnitati, intr-o lume graitoare.
Astia mai strain de casa, au plecat, nu le-au placut,
Unii s-au intors acasa, unii chiar nu au putut.
Cauzele nu sunt cunoscute, insa sta e ,le trecem…
S-ar putea ca toate astea, sa isi piarda anduranta;
De-atunci pupincuristii, benevol la zeii se roaga,
Si vedem chiar ca tampitii de un timp se tot propaga,
Iara eul in lumea asta, e ca o unealta.